Stoianoglo, scrisoare către Guvern, Parlament și Președinție: „Propun efectuarea unui audit intern”

Citește și:

Procuratura Generală propune un mecanism de conlucrare cu autoritățile publice centrale pentru combaterea corupției la nivel înalt. În acest sens, Procurorul General, Alexandru Stoianoglo a adresat o scrisoare Guvernului, Președinției și Parlamentului, unde propune efectuarea unui audit intern în toate instituțiile publice pentru a se confirma sau infirma existența unor scheme de corupție. 

Scopul acestui audit intern ar fi identificarea și demascarea unor eventuale scheme care favorizează delapidarea banilor publici, contrabanda, evaziunea fiscală, inclusiv adoptarea cadrului normativ favorizator.

„În condițiile actuale, din moment ce au fost deja operate schimbări în conducerea celor mai importante instituții ale statului, fiind instituit control total asupra procesului de guvernare a țării, Procuratura propune conducerii statului să dispună, așa precum s-a promis în cadrul companiei electorale, a unui audit intern complex în toate instituțiile publice pentru a confirma sau infirma existența schemelor corupționale la care s-au referit anterior”, este menționat într-un comunicat al PG.

Totodată, în comunicatul emis de PG este specificat că odată identificate eventuale spețe de interes, Procuratura este dispusă să asigure procesul de investigare a schemelor corupționale prin antrenarea celor mai experimentați procurori din cadrul Procuraturii Generale, a procuraturilor specializate și a procuraturii capitalei.

- Advertisement -

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....

/VIDEO/ „Nu lăsați mâinile în jos”. Povestea unui bărbat care a învins tuberculoza și îndeamnă oamenii să urmeze tratamentul până la capăt

Un bărbat din raionul Șoldănești diagnosticat cu tuberculoză povestește cum a reușit să învingă boala. El a aflat despre...
  sursa: cursbnm.md