14°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Măcel într-o închisoare din Ecuador. Autoritățile anunță un bilanț de 24 de morți și 42 de răniți

Douăzeci şi patru de deţinuţi au fost ucişi şi peste patruzeci au fost răniţi în urma unei lupte dintre două bande rivale, într-o închisoare din sud-estul Ecuadorului, au anunţat marţi autorităţile locale.

Aceste violenţe au făcut „24 de morţi şi 42 de răniţi”, a anunţat pe Twitter guvernatorul provinciei de coastă Guayas – unde se află închisoarea şi a cărei capitală este Guayaquil – citând un responsabil local al poliţiei, comandantul Fausto Buenano.

Închisorile din Ecuador sunt de luni de zile scena unor violenţe recurente între bande rivale pentru control asupra traficului de droguri, potrivit autorităţilor.

În februarie, revolte care au avut loc simultan în patru închisori din această ţară s-au soldat cu 79 de morţi, dintre care unii au fost decapitaţi, scrie AFP, potrivit Agerpres. Potrivit ombudsmanului ecuadorian, 103 de omucideri au fost comise în închisorile din Ecuador în 2020. Între ianuarie şi august 2021, aceste violenţe în închisorile ţării au făcut 121 de morţi, potrivit Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului (CIDO).

La mijlocul lui septembrie, un penitenciar din aceeaşi provincie Guayas a fost atacat cu drone din exterior. Incidentul nu s-a soldat cu victime, însă acoperişul închisorii a fost avariat, iar autorităţile au denunţat un „atac grav”, un nou episod într-un „război al cartelurilor internaţionale”.

Închisorile din Ecuador sunt suprapopulate şi găzduiesc 39.000 de deţinuţi la 30.000 de locuri.

După o nouă revoltă care a avut loc în iunie şi care s-a soldat cu 27 de morţi în rândul deţinuţilor, guvernul ecuadorian a înlocuit cadrele de conducere în 65 de închisori şi a declarat stare de urgenţă în sistemul carceral al ţării.

De asemenea, executivul a anunţat o creştere a numărului de locuri în închisori, în cadrul unui plan menit să restructureze sistemul penitenciar „precar” şi „haotic”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 94%
Vânt 16 km/h SE
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
13°C
0%
Sâm
12°C
28%
Dum
15°C
0%
Lun
14°C
0%
Mar
13°C
0%