27°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Schemă infracțională la Edineț. Un angajat medical elibera pentru 2000 de lei certificate de vaccinare, persoanelor nevaccinate

O nouă schemă infracțională la Edineț. Un angajat de 36 de ani al Centrului de Sănătate Edineț a fost prins în flagrant în timp ce a eliberat, contra sumei de 2000 lei, două certificate de vaccinare false, de facto,  persoanele nefiind vaccinate.

Polițiștii au stabilit că persoana responsabilă de introducerea informației în baza de date electronică, la ziua eliberării certificatului de vaccinare,  aplica mențiunea de vaccinare cu a doua doză,  concomitent bifând și efectuarea primei doze, ambele fiind false.  Astfel, persoana își primea certificatul de vaccinare cu ambele doze, acesta fiind fals.

Potrivit poliției, la momentul de față sunt documentate mai multe persoane, a căror date au fost introduse în SIA RVC-19, în perioada mai – iulie curent, fiind vaccinate fictiv, în scopul obținerii certificatului de vaccinare într-un timp cât mai restrâns (în aceeași zi), pentru facilitarea deplasărilor peste hotare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
27 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 27°C
Umiditate 47%
Vânt 12 km/h S
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
28°C
0%
Mie
18°C
62%
Joi
20°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
27°C
0%