28°C
Cer fragmentat
Top știri

Reacția Ministerului Finanțelor la declarațiile deputaților BCS referitor la salariile angajaților din sistemul educațional: „A fost elaborat un proiect care prevede transferuri de 134 mln. lei”

În legătură cu declarațiile unor deputați din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor precum că nu au fost alocate resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor de personal pentru angajații din sistemul educațional, în procesul de rectificare a bugetului pentru anul 2021, Ministerul Finanțelor dezminte acuzațiile care au fost aduse în cadrul Conferinței de presă.

Prin Legea privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 135 din 14 octombrie curent, au fost alocate 170 mil. lei pentru asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar. Repartizarea acestor alocații pe autorități publice se efectuează în baza hotărârilor de Guvern.

Astfel, Ministerul Finanțelor a elaborat și a publicat la data de 27 octombrie curent proiectul de hotărâre a Guvernului privind repartizarea și redistribuirea alocațiilor aprobate în Legea bugetului de stat pe anul 2021. Proiectul prevede, transferuri către bugetele locale în sumă de 134 mil. lei pentru asigurarea achitării salariilor până la finele anului 2021, preponderent, pentru personalul din sistemul educațional.

Deoarece mijloacele propuse pentru alocare sunt destinate prioritar pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în baza de cost standard per elev conform Hotărârii Guvernului nr. 868/2014, proiectul în cauză, concomitent cu alocarea resurselor suplimentare, propune o derogare temporară de la regula generală, care ar permite suplimentarea bugetelor instituțiilor de învățământ cu alocații în volume concrete, estimate reieșind din necesarul de cheltuieli la nivel de fiecare instituție.

De asemenea, se propune ca economiile formate la măsurile ce țin de organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților, desfășurarea olimpiadelor și examenelor de absolvire să fie utilizate pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal.

Cabinetul de Miniștri urmează să aprobe proiectul de Hotărâre de Guvern cu privire la repartizarea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 258/2020.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
28 °C
Cer fragmentat Simte ca 28°C
Umiditate 45%
Vânt 12 km/h S
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
29°C
0%
Mie
18°C
62%
Joi
20°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
27°C
0%