20°C
Nori împrăștiați
Top știri

/VIDEO/ Renunță la cazanele pe gaz în favoarea sobelor. Noul tarif afectează și locuitorii din sate

/VIDEO/ Renunță la cazanele pe gaz în favoarea sobelor. Noul tarif afectează și locuitorii din sate

Vor renunța la gaze naturale în favoarea lemnelor și a cărbunilor. Majorarea tarifelor îi va determina pe moldoveni să facă economii pentru a supraviețui. Noul preț va lovi în primul rând în oamenii cu venituri fixe, familiile tinere și păturile social vulnerabile.

Nina Potîng din satul Recea, raionul Rîșcani spune că a cheltuit peste 40 de mii de lei, toți banii care i-a agonisit în ultimii ani ca să se conecteze la conducta de gaz, acum însă femeia e nevoită să renunțe la încălzirea pe gaz în favoarea lemnelor și a cărbunilor.  

„Eu l-am scos din priză, l-am scos și nu-mi închipui ce o să fac, nu am cu ce plăti. Îmi pare rău că m-am conectat, tare îmi pare rău.  Ultima rezervă de bani pe care am avut-o am vârât-o aici și acum o să stau și o să mă uit în sus.

Totuși femeia speră că prețul la gaz va fi revizuit.

„Mă gândesc poate a fi un ajutor cea, s-au poate s-a rezolva ceva cu gazul, poate nu a fi așa scumpete mare. Așa tragem nădejde, dar nu știu ce va fi.”

Scumpirea gazului îi va determina și pe alți locuitori să economisească sau să renunțe la încălzirea cu gaze naturale. Mai mult, oamenii spun că cu greu vor face față valului de scumpiri generat de majorarea tarifului la gaze.

„Până acum  dacă numai cu gaz făceam 1500 până la 2000, da acum o să-mi iasă 7000 ca să fac cu gaz.”

Lumea e disperată. E distrusă. Ne așteaptă o sărăcie strașnică. Mai ședeau flămânzi dar se încălzeau cu gaz de acum de unde?!”

Și stațiile PECO unde este comercializat metanul au afișat prețuri mai mari. Oamenii spun că acest lucru îi va afecta enorm.

„Poate au făcut o glumă. De exemplu dacă până acuma la o alimentare era 170 de lei, acum minim încă 100 deasupra va fi, asta e sigur.”

„Prețurile mușcă, devine nerentabil de lucrat. În curând se vor reduce numărul de mașini în taxi. ”

„Eu sunt din Ungheni și mă alimentez la Bălți, pentru că lucrez la Fălești. Nu știu ce voi face, vom schimba mașina. Vom trece la benzină, nu avem încotro, trebuie să mergem.” 

„Vedeți cum cresc prețurile, cu 5 lei s-a scumpit metanul, cum să mergi, nu mai vorbesc de benzină deja, e foarte greu desigur.”

Gazul metan s-a scumpit astăzi de la 8 lei la 12,80 de bani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Nori împrăștiați Simte ca 19°C
Umiditate 42%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
20°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
17°C
0%