Rusia anunţă un acord cu NASA pentru explorarea planetei Venus

Citește și:

Rusia a ajuns la un acord pentru explorarea planetei Venus în cadrul unei misiuni comune cu Statele Unite, a declarat directorul agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, informează agenţia DPA duminică, transmite digi24.ro.

„Am convenit cu americanii asupra unei misiuni comune pe Venus”, a spus Rogozin într-un interviu publicat sâmbătă seară pe YouTube.

Directorul Roscosmos a adăugat că această provocare ar putea fi mai uşoară, atât din punct de vedere economic, cât şi tehnic, dacă va fi abordată în colaborare cu agenţia spaţială americană NASA. „Astfel de probleme sunt mai uşor de rezolvat împreună, prin îmbinarea talentelor oamenilor noştri de ştiinţă”, a spus Rogozin, fără a oferi, însă, un calendar al misiunii.

- Advertisement -

Venus are dimensiuni similare cu Terra, însă este învăluită în nori denşi şi, din cauza unui efect de seră catastrofal, temperaturile de la suprafaţa acestei planete ajung la câteva sute de grade Celsius, mai notează sursa citată de Agerpres.

Rusia a anunţat o misiune pe Venus anul trecut, datele preliminare estimând lansarea între 2027 şi 2029. Mai recent, Emiratele Arabe Unite şi-au anunţat de asemenea intenţia de a explora această planetă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Aur balcanic pentru atleta Andreea Stavila. Sportiva din Republica Moldova a câștigat proba de 3000 m obstacole

Atleta din Republica Moldova, Andreea Stavila, a obținut medalia de aur la Campionatul Balcanic de Atletism, desfășurat în orașul...

Turneul Internațional de Tenis de Masă „Cupa Președintelui” a reunit la Drochia sportivi din trei țări

🏓 Sportivi din Republica Moldova, România și Ucraina participă la Turneul Internațional de Tenis de Masă „Cupa Președintelui” desfășurat la Drochia. 🏆 Competiția a reunit aproximativ 80 de participanți și a inclus meciuri disputate într-un spirit de fair-play. 🤝 Evenimentul a promovat colaborarea dintre comunitățile sportive din cele trei țări. #TenisDeMasă #Drochia #Sport
  sursa: cursbnm.md