25°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/FOTO|VIDEO/ Familia cu tripleți din Glinjeni, despre care TVN a scris, a primit daruri din partea Parlamentarilor

Familia Cibotari din satul Glinjeni, raionul Fălești, care cresc cinci fete, inclusiv tripleți vor avea un Crăciun mai bun cu darurile adunate de angajații Secretariatului Parlamentului.

Din mijloacele bănești donate de funcționarii instituției au fost procurate măsuțe și scaune pentru micuți, materiale igienice, produse alimentare. Cadourile au ajuns joi în casa familiei cu cei cinci copii.

Pe parcursul lunii decembrie, conform unei tradiții respectate de mulți ai în cadrul Secretariatului Parlamentului, au avut loc mai multe acțiuni caritabile.

În cadrul Târgului de Crăciun, organizat de Legislativ, Președintele Parlamentului Igor Grosu a venit cu daruri pentru copiii din familii vulnerabile, cu cerințe educaționale speciale și dizabilități, beneficiari ai Școlii de valori din municipiul Chișinău. Iar angajații Secretariatului au făcut donații de bani destinate acestei instituții sociale.

Amintim că micuțele Vera, Nadejda și Liubovi, deja de șapte luni își bucură părinții, surioarele mai mari, rudele și buneii. tripleții, concepuți pe cale naturală, au venit ca o binecuvântare în familia Cibotari, chiar în noaptea învierii din acest an.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 24°C
Umiditate 49%
Vânt 10 km/h S
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
25°C
0%
Mie
18°C
62%
Joi
20°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
27°C
0%