10°C
Câțiva nori
Top știri

Veaceslav Platon, din nou, în atenția procurorilor și a Fiscului

Veaceslav Platon, din nou, în atenția procurorilor și a Fiscului. Ieri, 27 decembrie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a inițiat o cauză penală în temeiul bănuielilor rezonabile de săvârșire a evaziunii fiscale de către Veaceslav Platon, în calitate de persoană fizică.

Suma impozitului, care conform Serviciului Fiscal de Stat nu a fost achitat de către persoana respectivă, cifrează peste 7 milioane lei și se referă la perioada fiscală a anilor 2012-2015.

Prezentul proces penal a fost inițiat în baza raportului de autosesizare întocmit încă în luna septembrie 2021 de către acuzatorul de stat care anterior, în cadrul rejudecării cauzei penale în ordine de revizuire în privința numitului, a renunțat la acuzarea adusă acestuia.

Din motive neclare, conducerea anterioară a Procuraturii nu a dispus examinarea raportului procurorului așa cum o dictează prevederile imperative ale Codului de procedură penală, ci a optat pentru transmiterea actului de sesizare a procurorului ca o simplă informație către organele de investigații.

Ulterior, după schimbarea conducerii Procuraturii, în cadrul verificării circumstanțelor de renunțare la învinuire, au fost verificate și alte acțiuni care ar fi suspecte în sensul favorizării lui Veaceslav Platon în acest proces penal. Inter alia, a fost depistat actul de sesizare a procurorului, din septembrie 2021. Astfel, în noiembrie 2021, fiind puse în aplicare corectă prevederile articolului 274 din Codul de procedură penală, raportul a fost înregistrat în Registrul de evidență a infracțiunilor al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Prin urmare, la 27 decembrie 2021, după examinarea actelor de constatare, inclusiv opinia emisă de Serviciul Fiscal de Stat, procurorii PCCOCS au dispus pornirea urmăririi penale în baza articolului 244/1 din Codul penal (evaziunea fiscală de către persoane fizice care nu practică activitate de întreprinzător). În context, Procuratura anunță că acțiunile persoanelor responsabile din cadrul PCCOCS, care au admis încălcări, vor fi verificate, iar în rezultat, se va dispune în conformitate cu prevederile legii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Câțiva nori Simte ca 9°C
Umiditate 93%
Vânt 8 km/h SE
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
15°C
0%
Joi
17°C
20%
Vin
13°C
0%
Sâm
15°C
0%
Dum
16°C
0%