10°C
Nori împrăștiați
Top știri

Vladimir Plahotniuc este învinuit pe alte trei capete de acuzare în dosarul „Frauda Bancară”

Procuratura Generală solicită extrădarea democratului Vladimir Plahotniuc

Procuratura Anticorupție anunță o nouă învinuire în privința lui Vladimir Plahotniuc. Acesta este acuzat de un nou episod legat de „Frauda Bancară”, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare, după cum urmează: crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari, transmite realitatea.md. 

Prin urmare, în cadrul urmăririi penale, procurorii au constatat că, Vladimir Plahotniuc, din mijloace financiare obţinute conform schemei infracţionale indicate supra, a achiziționat un avion, pe care l-a utilizat în interese personale și în interesele organizației criminale, pe care ulterior l-a înstrăinat unor persoane terțe.

Anterior în cadrul aceleiaşi cauze penale, Vladimir Plahotniuc, a fost pus sub acuzare, incriminându-i comiterea infracțiunilor de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie săvârșită în proporţii deosebit de mari și spălarea banilor săvârşită de o organizaţie criminală, în proporţii deosebit de mari.

Totodată, măsura preventivă sub formă de arest preventiv aplicată în privința lui Plahotniuc Vladimir, în prezenta cauză rămâne neschimbată.

În continuare, de către grupul de urmărire penală este efectuat spectrul necesar de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații orientate în vederea cercetării complete și obiective a circumstanțelor cauzei, stabilirea adevărului, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

În acest sens, Procuratura Anticorupție anunță că a adus la cunoștința avocaților, ordonanța de punere sub învinuire, cu completarea acuzării față de Vladimir Plahotniuc, în dosarul denumit generic „Frauda Bancară”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Nori împrăștiați Simte ca 10°C
Umiditate 93%
Vânt 6 km/h S
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
11°C
0%
Mie
16°C
0%
Joi
17°C
38%
Vin
15°C
100%
Sâm
15°C
0%