EMA are îndoieli privind necesitatea unei a patra doze de vaccin „Nu există date care să susțină această abordare”

Citește și:

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană şi-a exprimat marţi îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze a vaccinului anti-COVID-19, având în vedere că în prezent nu există date care să susțină această abordare, relatează Reuters.

„În timp ce utilizarea unei doze suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor al EMA, marți, într-o conferință de presă.

Oficialul EMA şi-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor şi de a duce la oboseală în rândul populaţiei.

- Advertisement -

Potrivit acestuia, sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor şi o mai bună înţelegere a evoluţiei valului actual pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru Omicron.

„Este important să existe o bună discuție în jurul alegerii compoziției vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă și să încercăm să găsim o abordare care să fie adecvată pentru a preveni o variantă viitoare”, a spus el.

EMA a precizat că în prezent poartă discuții cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care va fi nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare va trebui să fie coordonată la nivel global.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Stația de tratare a apei din Edineț, dată în exploatare. Peste 25 de mii de locuitori vor beneficia de apă potabilă de calitate

Peste 25 de mii de locuitori din municipiul Edineț și orașul Cupcini vor avea, în sfârșit, acces la apă...

/P/ Festival portughez și italian la Bălți: patru zile de gastronomie europeană în Parcul Central

Locuitorii municipiului Bălți și vizitatorii sunt invitați la două festivaluri gastronomice dedicate bucătăriei portugheze și italiene, care vor avea...
  sursa: cursbnm.md