Președintele FEEA, Dorin Damir, dar și șeful suspendat al IP Bălți, Valeriu Cojocaru, vizați în dosarul „Direcția 5” au fost eliberați din penitenciar prin decizia instanței de judecată. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratul General al Poliției al MAI.
Astfel, în privința președintelui asociației FEA, magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră menținerea arestului preventiv.
În ceea ce privește fostul șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, în privința acestuia a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile.
Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Totuși, potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel.
Precizăm, anterior ședința de judecată a fost amânată din motivul lipsei avocaților care declaraseră grevă.
Menționăm, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumpția nevinovăției.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.