3°C
Cer senin
Top știri

Pilotul avionului implicat în contrabanda de țigări, depistat în raionul Edineț, trimis în judecată

Pilotul avionului implicat în contrabanda de țigări, depistat în raionul Edineț, trimis în judecată

Pilotul principal al avionului din Ucraina, aterizat ilegal pe teritoriul raionului Edineț, în luna septembrie a anului 2021, implicat în contrabanda cu țigări, a fost trimis în judecată.

Acesta este originar din Kiev, Ucraina, și are peste 60 de ani, iar antecedente penale nu a avut. Potrivit celor incriminate de procurorii PCCOCS, pilotul a survolat spațiul aerian al Moldovei fără autorizația necesară, din Ucraina spre România și a aterizat pe o pistă improvizată, pe un câmp, fără să fie supus controlului vamal, aparatul aerian fiind astfel introdus prin contrabandă în țară. Potrivit legii penale, ultima infracțiune se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 4 la 10 ani.

În privința altor complici din Moldova, Ucraina și Belarus, urmărirea penală continuă, în cooperare cu Poliția de Frontieră, iar organizatorul infracțiunii a fost anunțat în căutare.

După demonstrarea în judecată a vinovăției acestora, aparatul aerian cu valoarea în vamă de aproape 300.000 lei va fi supus confiscării speciale.

Scopul introducerii prin contrabandă a avionului în Moldova este investigat de către PCCOCS și Poliția de Frontieră, în cooperare cu autoritățile din Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
3 °C
Cer senin Simte ca 0°C
Umiditate 79%
Vânt 13 km/h NV
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
6°C
76%
Sâm
5°C
0%
Dum
5°C
0%
Lun
6°C
0%
Mar
7°C
0%