13°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Incendiu devastator în Rezervației Prutul de Jos. Au ars aproximativ 100 de hectare de vegetație

Un incendiu puternic de vegetație a avut loc în noaptea trecută în preajma Rezervației Naturale „Prutul de Jos”. Flăcările au afectat o suprafață de 100 ha de vegetație din apropiere de satul Slobozia Mare, raionul Cahul, lunca lacului Beleu.

Potrivit directorului Rezervației, Gheorghe Vasilică, teritoriul rezervației nu a fost afectat deloc, iar stufărișul care a ars se află pe teritoriul primăriei satului. Tot el ne-a spus că toate informațiile care confirmă acest lucru au fost deja transmise la Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Moldsilva.

Precizăm că, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la fața locului au fost trimise șapte autospeciale de intervenție. „Pompierii au stabilit că o suprafață de aproximativ de 100 ha de stufăriș este cuprinsă de flăcări. Salvatorii au reușit lichidarea incendiului la ora 03:26, după ce mai bine de opt ore au luptat cu flăcările deschise” se arată într-un comunicat al instituției.

Flăcările nu au ajuns în zona incubatorului de păsări din Rezervația Prutul de Jos. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 63 situații de risc.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 51%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
13°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
18°C
0%