Dosarul organizării migrației ilegale a cetățenilor sirieni, trimis în instanță. PCCOCS: „Suspecții luau câte 13 mii de euro de la fiecare solicitant”

Citește și:

Patru membri ai unui grup infracțional învinuiți de organizarea tranzităii ilegale a cinci sirieni din R. Moldova spre România vor comparea pe banca acuzaților. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a suspecții organizau migrația ilegală a sirienilor care se aflau în Ucraina spre România cu tranzitare R. Moldova contra sumei de 13 mii de euro.
 
Potrivit materialelor dosarului, aceștia au organizat migrația ilegală a sirienilor care se aflau în Ucraina, spre România, cu tranzitarea Moldovei, contra sumei de 13.000 euro pentru fiecare solicitant. Sosiți în R. Moldova, inculpații i-au întâlnit la vamă, iar în Chișinău le-au pus la dispoziție un apartament închiriat. Ulterior, i-au transportat spre frontiera cu România, cu indicarea locației pentru traversarea ilegală a Prutului, cu cauciucuri gonflabile.
 
Un alt membru al grupului de origine moldovean, cu cetățenie română, a traversat frontiera cu mașina în scopul întâlnirii celor cinci pe cealaltă parte a râului. În România, însă, aceștia au fost reținuți și returnați în Moldova, iar persoana care-i întâlnise după traversarea frontierei a fost condamnată în statul vecin, la sfârșitul anului 2021. Iar în privința a trei membri ai grupului rămași în republică, dosarul a fost trimis în judecată de către procurorii PCCOCS.
 
Ulterior, la începutul lunii decembrie 2021, un alt membru al grupului infracțional a fost trimis de organizatorii din Turcia „în misiune” în Moldova pentru ca să întreprindă o altă încercare de organizare a migrării ilegale a acelorași solicitanți în UE – de această dată prin traversarea Prutului cu barca. Activitatea infracțională a acestui membru, însă, a fost și ea deconspirată, astfel încât acum și acesta este trimis pe banca acuzaților.
 
Investigațiile în privința altor participanți, cetățeni ai Turciei și Irakului, se desfășoară într-o cauză penală separată. Potrivit legii, cei trei trimiși în judecată se prevalează de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale privind organizarea migrației ilegale.


Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md