27°C
Cer senin
Top știri

DECLARAȚIILE NATALIEI GAVRILIȚA. Parlamentul va institui stare de urgență pentru 60 de zile

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a declarat că va merge astăzi în Parlament să solicite instituirea, pe întreg teritoriul ţării, a stării de urgenţă pe un termen de 60 de zile. Declaraţia a fost făcută după şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale şi cea a Guvernului.

Premierul a chemat la calm şi a cerut jurnaliştilor să informeze opinia publică corect, fără surse obscure sau false.

„Toate instituţiile statului sunt funcţionale. Nu este nevoie de panică. Avem stocuri alimentare suficiente, sistemul bancar este stabil şi rezilient. Deocamdată, nu avem riscuri de deteriorare a infrastructurii ce ţine de asigurarea cu gaze sau energie electrică, or, pentru orice eventualităţi avem soluţii”, a menţionat Natalia Gavriliţa.

De asemenea, şefa Cabinetului de miniştri a subliniat că „Republica Moldova este un stat neutru şi va proceda prin prisma neutralităţii”.

Prezent la briefing, Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a spus că ceea ce se întâmplă este o încălcare flagrantă a normelor de drept internaţional.

În context, şeful diplomaţiei moldoveneşti a dat asigurări că reţeaua diplomatică lucrează la capacitate maximă şi a reiterat îndemnul către cetăţenii ţării noastre, care se află temporar pe teritoriul Ucrainei, să revină acasă. „Pentru asta am creat o celulă de criză şi am activat contacte diplomatice de urgenţă”, a rezumat Popescu.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
27 °C
Cer senin Simte ca 26°C
Umiditate 29%
Vânt 19 km/h N
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
27°C
0%
Lun
28°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%