19°C
Cer senin
Top știri

Macron: Condițiile lui Putin pentru armistițiu sunt inacceptabile. Vezi despre ce este vorba

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi că omologul său rus, Vladimir Putin, a formulat condiţii inacceptabile pentru un armistiţiu în Ucraina, scrie digi24.ro.

„Trebuie să mărturisesc că astăzi condiţiile oferite (de Putin – n. red.) nu sunt acceptabile”, a spus Macron, referindu-se la convorbirea telefonică de o oră pe care o avusese ceva mai devreme cu Putin şi cu cancelarul german Olaf Scholz.

„Întrebarea este, deci: e gata Putin să reia relaţia în mod sincer şi să propună ceva?”, a adăugat preşedintele Franţei, ţara care deţine semestrul acesta preşedinţia Uniunii Europene.

Macron a anunţat că va discuta din nou cu liderul de la Kremlin în orele următoare.

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au purtat joi o discuţie telefonică cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-au cerut o încetare imediată a focului în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental german.

„Macron şi Scholz au insistat că orice soluţie la această criză trebuie să vină prin negocieri între Ucraina şi Rusia”, a mai indicat oficialul guvernamental de la Berlin.

Cei trei lideri au convenit să rămână în contact strâns în zilele următoare, a precizat oficialul german.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer senin Simte ca 18°C
Umiditate 49%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%