13°C
Cer senin
Top știri

Ucraina a desemnat o listă de sancțiuni pe care UE ar trebui să le impună Rusiei: „Cele actuale nu sunt suficiente”

Igor Zhovkva, șeful adjunct al Biroului Preşedintelui a menționat, în cadrul unui interviu cu instituția de presă ucraineană TSN, ce sancţiuni împotriva Rusiei nu au fost încă introduse şi care ar trebui instituite, informează RBC.ua, citat de zdg.md.

„Lucrăm cu colegii noștri din Uniunea Europeană, pentru că nivelul sancțiunilor pe care UE le-a impus la momentul actual Rusiei, nu este insuficient. Poate face mult mai mult”, afirmă șeful adjunct al Președinției ucrainene.

Zhovkva a enumerat sancțiunile care ar putea fi introduse de către Occident împotriva Federației Ruse:

– Deconectarea completă de la SWIFT. Nu doar pentru cele șapte bănci secundare care s-au aflat sub închidere, ci toate cele principale. Inclusiv Sberbank, Gazprombank (prin care Federația Rusă efectuează decontări de petrol și gaze) și altele.

– Închiderea porturilor a tuturor statelor membre UE pentru a nu primi nave cu produse rusești.

– Înghețarea și confiscarea conturilor rusești în valută din băncile europene.

– Neacordarea vizelor cetățenilor Federației Ruse și retragerea celor existente (unele țări UE au făcut deja acest lucru).

Igor Zhovkva a explicat de ce s-a referit cu precădere la băncile europene în ceea ce privește înghețarea conturilor rusești în valută.

„De ce menționez despre băncile europene? Pentru că alte state pun în aplicare sancțiuni destul de activ, de aceea ne îndreptăm eforturile în mod specific către UE. Deci, închiderea conturilor și confiscarea acestor fonduri, precum și proprietățile Rusiei în Europa”, justifică Zhovkva.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 82%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1029 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
17°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%