14°C
Cer senin
Top știri

Fără șantaj! Europa nu va achita Federației Ruse în ruble pentru gaz și petrol

G7 table flags, 3d render. Flags of Group of Seven around podium, countries: Canada, France, Germany, Italy, Japan, the United Kingdom, USA.

Mai multe țări din Europa au refuzat să achite gazul rusesc în ruble. Potrivit acestora, contractul prevede achitarea doar în dolari SUA sau euro.

Declarațiile au fost făcute de cancelarul german Olaf Scholz la o conferință de presă la Bruxelles după întâlnirea liderilor G7.

„Peste tot există contracte dure, în care monedele în care se face plata sunt menționate în contract. Și asta este ceea ce este în vigoare acum. Este menționat euro sau dolarul. Trebuie să pornim de la asta”, a spus Scholz. .

Cancelarul a adăugat că sancțiunile adoptate de UE împotriva Federației Ruse au fost pregătite cu atenție, țările discutând cu atenție care sancțiuni ar avea cel mai mare efect.

„Vedem că aceste măsuri sunt foarte eficiente și le dezvoltăm în mod constant, încercând să împiedicăm ocolirea lor. Totuși, a fost o decizie foarte conștientă că, datorită structurii economice existente și a dependenței foarte mari a unor țări care importă petrol, gaze sau cărbune și nu pot face parte din regimul de sancțiuni”, a explicat Scholz.

Precizăm că mai devreme, președintele rus, a declarat că Federația Rusă va accepta plăți pentru gazele livrate în Europa în ruble rusești.

După această declarație, prețurile spot la gaze în Europa au crescut cu 17%, până la 1.340 USD per mia de metri cubi.

Compania austriacă OMV a refuzat să plătească gazul rusesc în ruble.

Și Letonia a anunțat că nu va cumpăra gaz din Rusia pentru ruble, întrucât contractul „nu prevede posibilitatea de a plăti în altă monedă, cu excepția euro”.

Iar premierul sloven, Janez Jansa a declarat: „Nimeni în Europa nu va plăti în ruble pentru benzină”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 73%
Vânt 8 km/h NE
Presiune 1034 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%