26°C
Cer senin
Top știri

/DOC/ Aleșii locali din Bălți și-au tras indemnizații mai mari. Bugetul local sărăcește cu aproape un milion de lei

Aleșii locali din Bălți și-au majorat indemnizația unică pentru o ședință a Consiliului Municipal de la 52 lei, până la 3100 lei. Un proiect de decizie în acest sens a fost votat ieri. Astfel daca pâna acum din bugetul local se cheltuiau pentru fiecare ședință în jur de 1820 de lei,  de acum încolo din buget pentru indemnizațiile consilierilor se vor cheltuit peste 108 000 lei.  

Consilierul mun. Sergiu Burlacu a scris pe contul său de facebook: „Înțeleg necesitatea lui Grigorișin de a-și menține consilierii în jurul său, doar că regretabil este faptul că asta se întâmplă din contul bălțenilor, care, sărăciți de vremuri grele, se obligă să întrețină și Consilierii Municipali, subordonați camarilei de conducere a Primăriei din Bălţi, cei consilieri care recent au majorat și costul pentru transportul public în avantajul unor agenți economici.

Eu, am ajuns în Consiliul Municipal cu votul oamenilor, care își doresc o schimbare spre bine a tuturor bălțenilor, nu doar a consilierilor.”

Totodată alesul local a spus că el va cheltui această indemnizație pentru necesitatea bălțenilor. 

„Personal, voi utiliza aceste mijloace financiare, pentru a susține necesitățile bălțenilor, ai celor bălțeni care au nevoie de sprijin permanent”, s spus Sergiu Burlacu.

Primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin nu a comentat deocamdată afirmațiile alesului local. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 25°C
Umiditate 31%
Vânt 16 km/h NE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
25°C
0%
Lun
28°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%