10°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ „Până acum a avut valoare și acum trebuie să fie”. Ce spun locuitorii din nordul țării despre interzicerea panglicii Sf. Gheorghe

„Mai bine lăsau așa cum a fost, panglica Sf. Gheorghe este o tradiție pentru noi”. Mai mulți locuitori din nordul țării spun că nu susțin decizia autorităților de a interzice simbolurile „Z”, „V” și panglica Sfântului Gheorghe. Totuși, în timp ce unii spun că aceasta este o amintire pe care o poartă în fiecare an de nouă mai, în cinstea celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial, alții spun că aceste simboluri ale războiului nu trebuie promovate.

„Pentru ce asta? Trebuiau să lase așa cum a fost. Asta este o tradiție, pe care noi trebuie să o păstrăm”.

„Cum spunea chiar și Tarlev, dacă omul vrea, de ce nu, dar de ce ei așa au decis, nu știu”.

„Dacă până acum a fost această panglică și a avut valoare, acum Maia Sandu nu trebuie să facă ce visează peste noapte. Fără probleme era panglica de când mă țin eu minte. Dar ea acuma face ce vrea ea”.

Alții însă consideră că panglica Sf. Gheorghe este un simbol al vărsării de sânge și nu trebuie promovat. Mai ales în contextul actual, când în țara vecină zilnic mor sute de oameni din cauza unui război.

„Nici nu am purtat și nici nu o voi purta, asta eu consider corect”.

„Eu cred că este bine. Ce semnificație are aceasta? Încă atunci când mai poartă un veteran, eu nu am nimic împotrivă, dar tinerii care poartă ce susțin ei?”

„Panglica nu am purtat-o niciodată, deoarece eu port altceva. Eu port un ordin de la Afganistan și o medalie, dar panglica nu am purtat niciodată”.

„Părinții noștri, buneii noștri au purtat această panglică. Era ca un simbol, ca o tradiție, dar acum sunt alte timpuri. A venit altă generație, dar din partea noastră e neutru”.

Precizăm că în ședința din șapte aprilie, deputații Parlamentului Republicii Moldova au adoptat un amendament prin care interzic promovarea pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul, cum ar fi semnele „Z” și „V” sau panglica Sfântul Gheorghe.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 83%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%