/FOTO/ Vezi cum a fost instituit regimul de carantină în satul Brânzeni din raionul Edineț

Citește și:

Pe 20 aprilie, în satul Brânzeni din raionul Edineț a fost instituit regimul de carantină pentru 14 zile.

Pentru menținerea siguranței și securității cetățenilor la fața locului activează 36 de salvatori, polițiști și soldați ai Forțelor Armate, cu 10 unități de tehnică. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), dar și a Forțelor Armate au menirea de a menține securitatea cetățenilor și de a acorda suportul necesar autorităților publice la fața locului.

În localitate funcționează trei posturi. La intrare în sat sunt amplasate corturi, iar accesul este permis doar echipelor de urgență, dar și celor care mențin infrastructura localității. Deasemenea echipaje mobile cu autospeciale de intervenție vor difuza spoturi de avertizare pentru atenționarea cetățenilor. Persoanele sunt rugate să rămână acasă, să păstreze distanța fizică și să anunțe autoritățile în caz de suspecție de infectare cu noul virus COVID – 19.

- Advertisement -

În caz de situații de risc oamenii pot suna la Serviciul 112. Potrivit IGSU, astfel de măsuri vor continua în localitate pe toată perioada de menținere a carantinei.

Amintim, că alte cinci localităţi din Republica Moldova sunt plasate în carantină. Este vorba despre două orașe din nordul țării: Soroca și Glodeni, dar şi orașul Ştefan Vodă, precum şi două sate din același raion, Carahasani și Talmaza.

Foto: dse.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md