11°C
Cer senin
Top știri

Europol lansează o operaţiune care vizează bunurile criminale ruse

Biroul european de poliţie Europol a anunţat luni că a lansat o operaţiune care vizează bunurile persoanelor şi companiilor ruse sancţionate din cauza războiului din Ucraina, scrie agerpres.ro.

Agenţia, cu sediul la Haga, a lansat această operaţiune numită Oscar împreună cu statele membre ale UE, precum şi cu agenţiile Eurojust şi Frontex.

Operaţiunea urmăreşte „să susţină anchetele financiare ale statelor membre ale UE ţintind bunurile infracţionale deţinute de persoane fizice şi juridice sancţionate în legătură cu invazia rusă a Ucrainei”, a declarat Europol într-un comunicat.

De asemenea, urmăreşte „să sprijine anchetelor penale efectuate de statele membre cu privire la eludarea sancţiunilor comerciale şi economice impuse de UE”.

Operaţiunea Oscar va continua cel puţin un an şi include o serie de anchete distincte, a precizat agenţia.

Europol va facilita schimbul de informaţii şi servicii între parteneri şi va oferi sprijin operaţional într-o serie de anchete financiare care vizează bunuri criminale şi eludarea sancţiunilor economice ale UE legate de invazia Ucrainei.

În plus, Europol va oferi sprijin analitic personalizat anchetelor, expertiză medico-legală şi tehnică şi sprijin financiar autorităţilor naţionale competente.

Agenţia europeană pentru cooperare judiciară, Eurojust, va facilita schimbul de informaţii strategice şi operaţionale, va oferi asistenţă juridică şi sprijin juridic şi va consolida cooperarea dintre autorităţile naţionale de anchetă şi judiciare.

Frontex va contribui la operaţiune prin consolidarea controlului asupra persoanelor care trec frontierele externe ale UE şi care intră sub incidenţa sancţiunilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer senin Simte ca 10°C
Umiditate 84%
Vânt 12 km/h V
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%