11°C
Cer senin
Top știri

/BAC 2022/ A fost aprobată lista Centrelor de Bacalaureat

În cadrul ședinței Comisiei Naționale de Examene au fost aprobate Centrele de Bacalaureat pentru sesiunea 2022. Astfel, Examenul Național de Bacalaureat va fi organizat în 93 de centre, dintre care 31 se află în municipiul Chişinău.

Instituirea Centrelor de Bacalaureat și desemnarea președinților și secretarilor acestor centre au fost realizate pe baza propunerilor transmise de Organele locale de specialitate în domeniul învățământului din fiecare raion/municipiu, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la Examenul Național de Bacalaureat.

În sesiunea de examene 2022 s-au înscris 18603 absolvenți (comparativ cu sesiunea 2021 – 16773 de elevi; 2020 – 17305; 2019 – 17442; 2018 – 18357), dintre care 2103 sunt candidați din promoțiile anterioare.

Reamintim că sesiunea de Bacalaureat va avea loc în perioada 03-21 iunie 2022. Orarul probelor de examene și Programul de desfășurare a sesiunii de examene 2022 pot fi găsite aici.  

În context, Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă elevii claselor absolvente să se pregătească temeinic și conștiincios pentru susținerea examenelor naționale de absolvire, sesiunea 2022.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer senin Simte ca 10°C
Umiditate 84%
Vânt 13 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
11°C
0%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%