9°C
Cer senin
Top știri

/FOTO/Au fost descoperite alte două gropi comune la Borodianka: Printre victimele ucise de ruși, o fată de 15 ani

The wreckage of a car is seen at the central square of Borodianka, northwest of Kyiv, on April 4, 2022, amid Russian invasion of Ukraine.,Image: 680217382, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Au fost descoperite încă două gropi comune la Borodianka, o suburbie a Kievului, unde au fost găsite alte nouă cadavre ale unor civili, unele dintre ele prezentând „semne de tortură”, a anunţat poliţia capitalei ucrainene în noaptea de miercuri spre joi, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

„Aceste persoane au fost ucise de ocupanţi (ruşi), iar unele dintre victime prezintă semne de tortură”, a denunţat pe Facebook şeful poliţiei locale, Andrii Nebitov.

Borodianka a fost, potrivit Kievului, scena unor „masacre de civili” în luna martie, când forţele ruse au ocupat oraşul.

„Într-o groapă am găsit cadavrele a doi bărbaţi de aproximativ 35 de ani, iar alături de acestea corpul unei adolescente de 15 ani”, a precizat Nebitov. „Într-o alta, forţele de ordine au descoperit corpurile a şase persoane: patru bărbaţi şi două femei”, dintre care patru victime „au putut fi identificate ca locuitori ai oraşului”, celelalte două sunt în proces de identificare, a spus el.

„Militarii ruşi au ucis cu bună ştiinţă civilii care nu le-au opus niciun fel de rezistenţă”, a denunţă şeful poliţiei citat, precizând că trupurile descoperite au fost „transportate la morgile din regiunea Kievului pentru expertiza” medico-legală.

Medici legişti şi anchetatori au inspectat cele două gropi comune, potrivit acestuia. „Poliţia din regiunea Kievului continuă să investigheze” uciderea de civili imputată forţelor ruse de către partea ucraineană, a mai adăugat el.

De la retragerea forţelor Moscovei în urmă cu trei săptămâni din regiunea Kievului, sute de corpuri de civili au fost descoperite de autorităţile ucrainene, care denunţă împreună cu Occidentul „crime de război” comise de soldaţii ruşi care au ocupat zona. Este o acuzaţie pe care Rusia o respinge, notează AFP.

Publicaţia electronică Ukrainska pravda notează că cele nouă corpuri au fost descoperite în două gropi comune.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 8°C
Umiditate 81%
Vânt 9 km/h NE
Presiune 1033 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
16°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%