Vrei un stagiu de practică în instituțiile statului? Iată ce trebuie să știi

Citește și:

Studenții din anul III și IV (licență), masteranzii, precum și proaspeții absolvenți pot face stagii de practică în instituțiile publice centrale ale Republicii Moldova, pentru o perioadă de două luni. Beneficiarii programului de burse vor fi ghidați în activitatea lor de către Înalții Consilieri ai Uniunii Europene. Programul de stagii pentru tineri în instituțiile publice este inițiativa comună a Uniunii Europene și a Guvernului Republicii Moldova. Acesta a fost lansat astăzi, 5 mai 2022, în cadrul Universității de Stat din Moldova.

 

Programul oferă tinerilor posibilitatea de a obține o imagine din interior a activităților și responsabilităților administrației publice şi de a lucra, timp de două luni, împreună cu funcționarii publici în domenii precum: economie, educație, mediu, integrare europeană, politici de reintegrare, infrastructură și dezvoltare regională ș.a. Pentru a afla din prima sursă cum și-au început cariera în serviciul public funcționari din Republica Moldova, dar și din statele membre ale Uniunii Europene, studenții sunt invitați, în perioada 5 – 12 mai, la sesiuni de informare interactive care vor avea loc ȋn universitățile din Chișinău, Cahul și Bălți:

- Advertisement -

 

– Universitatea de Stat “B.P.Hașdeu” din Cahul, 6 mai, 11.00

– Universitatea de Stat “A.Russo” din Bălți, 11 mai, 11.00

– Academia de Studii Economice, Chișinău, 12 mai, 10.00

 

Stagiul de practică se va desfăşura în perioada iunie – august 2022, iar bursele oferite stagiarilor sunt finanțate integral de către Uniunea Europeană.

 

Inițiativa de implicare a tinerilor prin stagii de practică în cadrul instituțiilor statului din Republica Moldova a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, marcat și în Republica Moldova, care încurajează participarea pro-activă a tinerilor în toate activitățile de ordin social, economic și administrativ.

 

Dosarele de participare, care includ CV-ul și o scrisoare de motivare, vor fi expediate la info@eu-advisers.md, cu mențiunea “Burse”, până pe 27 mai 2022. Candidații pre-selectați vor fi ulterior invitați la proba de interviu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md