20°C
Nori împrăștiați
Top știri

/DOC/ Putin i-a trimis o scrisoare Președintelui RM, Maia Sandu. Vezi documentul

/DOC/ Putin i-a trimis o scrisoare Președintelui RM, Maia Sandu. Vezi documentul

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a adresat personal o scrisoare șefei statului din Republica Moldova, Maia Sandu, cu prilejul „zilei de 9 mai” prin intermediul căreia o felicită cu această „sărbătoare”, precum și „cetățenii acestei țări”.

Scrisoarea trimisă de președintele Rusiei către Maia Sandu a fost semnată la 5 mai, iar Ambasada Moscovei la Chișinău a făcut public documentul recent.

„Mult stimata Maia Grigorevna, vă felicit pe dumneavoastră și toți cetățenii Republicii Moldova cu ocazia împlinirii celor 77 de ani de la finisarea celui de-al Doilea Război Mondial. Vă rog să transmiteți veteranilor care locuiesc pe teritoriul țării dumneavoastră sincere mulțumiri respect, multă sănătate și mulți ani înainte”, se arată în scrisoarea semnată de Vladimir Putin.

Vladimir Putin a mai adresat felicitări colective și fostelor state membre al URSS cu prilejul zilei de 9 mai.

Precizăm că, astăzi este marcată ziua când a fost obținută victoria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Autoritățile de la Chișinău au declarat că „în acest an, în Republica Moldova, va fi sărbătorită pacea de 9 mai”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursă: realitatea.md.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Nori împrăștiați Simte ca 21°C
Umiditate 82%
Vânt 21 km/h N
Presiune 1013 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
23°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
29°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%