20°C
Cer senin
Top știri

Spînu: Într-un an companiile low-cost ar putea ateriza la Mărculești

Spînu: Într-un an companiile low-cost ar putea ateriza la Mărculești

Am dat indicația să se prezinte situația Aeroportului de la Mărculești să vedem ce putem face și care sunt investițiile minime necesare pentru a-l porni, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Secrtele Puterii” de la JurnalTV, relatează bani.md.

„Până la sfârșitul lunii mai trebuie să primesc această analiză și după vedem ce putem face. Deja sunt anumite companii low-cost care ar fi interesate să zboare la Mărculești. Aeroportul este cel mai bine dotat și cel mai repede poate fi pus în funcțiune”, a punctat Spînu.

Ministrul spune că discută la minister despre a face operațional acest aeroport.

„Sunt investiții minime ca în 12 luni să-l facem funcțional ca să avem inițial unu, două companii. Ulterior vom vedea ce investiții putem face în acest sector” a mai adăugat ministrul.

Аеrороrtul Internațional Mărculești а fost fоndаt în аnul 2004, în baza unității militare din Mărculești și аrе о suprafață de 265 de hectare. Întreprinderea include două componente: Aeroportul Internațional Mărculești și Zona Economică Liberă. În anul 2018, Aeroportul a fost transferat din subordinea Ministerului Apărării, în cea a Ministerului Economiei și Indrastructurii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer senin Simte ca 19°C
Umiditate 43%
Vânt 11 km/h NE
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
20°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%