21°C
Cer senin
Top știri

Pedeapsă cu moartea, introdusă în Mariupol de Federația Rusă. Îi împușcă pe toți care refuză să colaboreze

Consiliul Local Mariupol semnalează că rușii au introdus pedeapsa cu moartea în orașul aflat sub controlul armarei ruse. Potrivit unui mesaj postat joi, pe contul de Telegram al primăriei, invadatorii ruși îi execută pe funcționarii și voluntarii locali.

„Ocupanții îi închid sau îi împușcă pe toți cei care au refuzat să coopereze cu autoritățile de ocupație și colaboraționiștii” – se arată în mesaj. Potrivit primarului din Mariupol, Vadim Boicenko, o așa-numită instanță a separatiștilor din autoproclamata republică populară Donețk a condamnat la zece ani de închisoare un primar dintr-o localitate de la Marea Azov, iar cel puțin un funcționar public a fost executat prin împușcare.

„De asemenea, în închisoarea din Olenivka, sunt ținuți zeci de voluntari, care, în martie-aprilie, au ajutat la evacuarea locuitorilor din Mariupol și au încercat să livreze alimente și apă în orașul asediat” – mai menționează Consiliul Local Mariupol. O judecătoare, de asemenea, își așteaptă verdictul. Aceasta s-a ocupat de cazuri legate de separatism. După ce a fost reținută, judecătoarea a fost torturată de către invadatori.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer senin Simte ca 20°C
Umiditate 42%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1029 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
17°C
0%