/FOTO/ Cele mai puternice ploi din ultimii 80 de ani. Cel puţin 7 morţi şi 7 persoane date dispărute la Seul din cauza inundaţiilor

Citește și:

Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte şapte erau date dispărute în inundaţii-record la Seul, în urma unor ploi torenţiale care au inundat staţii de metrou şi mai multe drumuri în capitala sud-coreeană, anunţă marţi oficiali, relatează AFP, citat de news.ro.

”Cel puţin şapte persoane au murit la Seul (…), iar alte şapte sunt date dispărute, din cauza un or ploi puternice la ora (locală) 7.30 (1.30, ora României) în această (marţi) dimineaţa”, a declarat AFP un oficial de la Ministerul sud-coreean de Interne, la Seul.

- Advertisement -

Autorităţile au avertizat cu privire la alte ploi, iar salvatori încercau să deblocheze maşini inundate pe străzi la Seul, au constatat jurnalişti AFP.

Ploi diluviene, care au început luni, sunt unele dintre cele mai puternice în Coreea de Sud din ultimii 80 de ani, potrivit agenţiei sud-coreene de presă Yonhap.

Imagini dramatice, postate luni pe reţele de socializare, surprind persoane înaintând în apă până la brâu, staţii de metrou pline de apă şi maşini pe jumătate inundate în cartierul de lux Gangnam, la Seul.

Administraţia Meteorologică Coreeană (KMA) i-a somat pe sud-coreeni ”să fie atenţi la ploi puternice, rafale (de vânt) şi la tunete şi fulgere în regiunea din centru” în zilele următoare.

Ploi importante erau prognozate în regiunea centrală, inclusiv la Seul, până joi, precizează KMA.

Presa sud-coreeană scrie că trei persoane care locuiau într-un ”banjiha” – apartamente la subsol înjuste ca cel în care locuieşte familia din filmul ”Parasite” al lui Bong Joon-ho -, inclusiv un adolescent, au murit înecate în apartament.

Preşedintele Yoon Suk-yeol le-a ordonat oficialilor guvernamentali să evacueze locuitorii zonelor cu risc şi a îndemnat întreprinderile să le permită marţi angajaţilor un program de muncă flexibil.

”Nimic nu este maipreţios ca viaţa şi siguranţa. Guvernul va gestiona minuţios situaţia ploilor puternice”, a scris el pe Facebook.

Viaţa cotidiană era perturbată în continuare puternic, marţi, iar numeroase drumuri şi tuneluri erau închise din motive de siguranţă, potrivit Yonhap.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Lucrări de reparație la postul vamal Otaci. Călătorii sunt îndemnați să aleagă rute alternative

Serviciul Vamal informează că, pe parcursul zilei de astăzi, în zona postului vamal de frontieră Otaci se desfășoară lucrări...

Mai mulți călători, depistați la Aeroportul Chișinău cu bunuri nedeclarate autorității vamale

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău au documentat mai multe cazuri de transportare a bunurilor nedeclarate, depistate în urma...
  sursa: cursbnm.md