11°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Atac armat cu opt răniți în Ierusalim. Bărbatul care a deschis focul asupra autobuzului a fost prins: „Teroristul e în mâinile noastre”

Opt persoane au fost rănite, între care două se află în stare gravă, într-un atac armat asupra unui autobuz, duminică dimineaţa în centrul Ierusalimului, au anunţat poliţia israeliană şi echipele de salvare, relatează AFP, scrie observatornews.ro.

„Poliţia a fost anunţată cu privire la un atac asupra unui autobuz în apropierea Mormântului lui David … Poliţiştii au izolat zona şi caută un suspect care a fugit”, a spus poliţia din Ierusalim, potrivit Agerpres. Ulterior, purtătorul de cuvânt al poliţiei, Eli Levy, a declarat la postul public Kan: „Teroristul este în mâinile noastre”.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Shaarei Tsedek din Ierusalim a declarat pentru AFP că echipele medicale au fost nevoite să efectueze o operaţie de cezariană unei gravide rănite în atac. „Ea rămâne intubată şi în stare gravă. Copilul s-a născut şi este în stare stabilă”, a spus el. „Oricine doreşte să ne facă rău ar trebui să ştie că va plăti preţul pentru orice prejudiciu adus civililor noştri”, a declarat prim-ministrul israelian Yair Lapid.

 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 10°C
Umiditate 82%
Vânt 6 km/h SE
Presiune 1024 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%