13°C
Cer senin
Top știri

Reacția companiei Air Moldova, după ce au fost interzise zborurile spre Moscova

Air Moldova a venit cu o reacție la directiva emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă prin care a fost interzisă efectuarea zborurilor către Moscova, scrie unica.md.

 

Compania aeriană declară că în cazul nesoluționării acestei probleme cu Autoritatea vor a apela în instanță.

„Pasagerii care au procurat bilete pentru zborurile din 1 octombrie 2022 sunt rugați să expedieze un email la adresa booking@airmoldova.md pentru rambursare”.

Potrivit unui comunicat de presă al AAC, decizia a fost luată în scopul asigurării siguranţei şi securităţii aeronautice, având în vedere hotărârea emisă de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, precum şi decizia de suspendare de către Agenţia Europeană pentru Siguranţa Zborurilor a tuturor certificatelor şi aprobărilor emise agenţilor aeronautici ai Federaţiei Ruse.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 73%
Vânt 1 km/h E
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
13°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%