Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Cortegiul funerar al suveranei britanice a început călătoria lentă spre Edinburgh

Citește și:

Cortegiul funerar cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a a început duminică lenta călătorie spre Edinburgh (capitala Scoţiei), părăsind Castelul Balmoral, din Scoţia, unde suverana a murit joi, la vârsta de 96 de ani, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.ro.

 

Sicriul din stejar al suveranei britanice era acoperit cu drapelul regal al Scoţiei şi deasupra era aşezată o coroană de flori, scrie EFE.

- Advertisement -

Odată cu ieşirea din Castelul Balmoral – la ora locală 10:07 (09:07 GMT) – dricul va parcurge aproape 300 de kilometri înainte de a ajunge la Edinburgh, la Palatul Holyroodhouse, reşedinţa oficială a monarhului britanic din Scoţia, la 15:00 GMT. Apoi, sicriul va fi transportat la catedrala St Giles.

 

Marţi seară, sicriul reginei va fi transportat cu avionul la Londra.

Drumul de la Balmoral la Edinburgh durează aproximativ 6 ore şi va trece prin mai multe localităţi scoţiene, între care Ballater, următorul punct pe traseu după Balmoral.

 

În spatele dricului care transportă rămăşiţele pământeşti ale Elisabetei a II-a circulă într-o altă maşină cu însemne regale unica fiică a reginei, prinţesa Anne, şi soţul acesteia, Tim Laurence.

Este o zi frumoasă în Scoţia, scrie EFE, care menţionează că prin unele aşezări cortegiul funerar se deplasează foarte încet pentru ca un număr cât mai mare de oameni să-i aducă un ultim omagiu reginei, care îşi petrecea toate vacanţele de vară în Scoţia.

 

În afară de Ballater, cortegiul funerar va mai trece şi prin localităţile Aberdeen şi Dundee.

Este începutul ultimei călătorii a defunctului monarh britanic, care se va încheia cu funeraliile de stat din 19 septembrie, aminteşte Reuters.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

O minoră de 12 ani, din satul Alexandru Ioan Cuza, Cahul, este căutată de poliție după ce a plecat...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md