13°C
Cer senin
Top știri

26 de persoane au murit în urma unei avalanșe, în munți

La trei zile după ce o avalanşă a surprins un grup de elevi ai unui institut local de alpinism, şansele de a-i gasi în viaţă pe ultimii trei dispăruţi s-au diminuat vineri, bilanţul ajungând la 26 de morţi, iar căutările au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile, scrie jurnal.md.

„Am găsit până acum 26 de cadavre, 24 de elevi şi doi instructori”, a anunţat institutul local de alpinism – Nehru Institute of Mountaineering – din care făcea parte grupul surprins de avalanşă. Căutările urmează să fie reluate sâmbătă, în funcţie de vreme.

Sunil Lalwani, unul dintre cei 32 de supravieţuitori, a salutat calmul de care au dat dovadă instructorii grupului care, potrivit lui, au salvat multe vieţi.

„Eram la 50 sau 100 de metri de vârf, cu instructorii noştri în faţă, când deodată o avalanşă ne-a lovit şi a luat pe toată lumea”, a declarat Lalwani pentru cotidianul Hindustan Times.

„S-a întâmplat în câteva secunde şi am fost aruncaţi într-o crevasă. Am reuşit cumva să respirăm (…) Datorită lor (instructorilor) suntem în viaţă astăzi”, a spus el.

Ei au fost, marţi, victimele unei avalanşe în apropierea vârfului muntelui Draupadi ka Danda-II, la o altitudine de 4.880 de metri în statul Uttarakhand, din nordul Indiei, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Poliţia, autorităţile în caz de catastrofe şi armata aerului indiană au fost mobilizate pentru a ajuta la căutări şi au salvat până acum 32 de persoane.

Un post de aterizare pentru elicoptere a fost instalat în apropierea locului avalanşei, la aproape 4.900 m altitudine, unde a fost efectuată o aterizare de probă cu succes joi dimineaţa, a anunţat poliţia de frontieră indo-tibetană.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 79%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
12°C
0%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%