15°C
Nori împrăștiați
Top știri

Bisericile își redeschid ușile pentru enoriași. Vezi care sunt restricțiile

Bisericile își redeschid ușile pentru enoriași. Vezi care sunt restricțiile

Începând de astăzi, 5 iunie, bisericile, mănăstirile și alte lăcașuri de cult își  deschid ușile pentru enoriași. O decizia în acest sens a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Cu toate acestea, atât enoriașii, cât și angajații bisericii, vor fi obligați să respecte mai multe reguli. Înainte de începerea serviciului divin, spaţiile vor fi dezinfectate. La intrarea în biserică, enoriaşilor li se va măsura febra, iar cei care au simptome de COVID-19 nu vor fi admişi în lăcaş. De asemenea, se impune păstrarea distanţei de doi metri între oameni şi purtarea obligatorie a măştilor de protecţie. Aceştia nu vor mai avea voie să atingă sau să sărute icoanele şi sunt îndemnaţi să se abţină de la ritualul sfintei împărtăşanii.

De la mijlocul lunii martie, a fost interzisă participarea persoanelor la slujbe. Totodată, începând cu luna mai, oamenii au avut voie să meargă la biserici, însă slujbele au fost oficiate afară, pentru a preveni răspândirea virusului. Unii preoţi însă nu s-au conformat deciziei autorităţilor şi au primit amenzi în valoare de 22.500 de lei.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Nori împrăștiați Simte ca 14°C
Umiditate 57%
Vânt 18 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
30%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%