14°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ „Vrem căldură, dar ieftină”. Când în municipiul Bălți va fi livrat agentul termic

De luni, școlile, grădinițele, instituțiile medicale din Bălți, dar și unele blocuri locative vor fi conectate la agentul termic. Potrivit primarului de Bălți, dispoziția va fi semnată chiar de mâine. Între timp bălțenii, abia așteaptă căldura și spun că s-au săturat să înghețe de frig în apartamente.

,,Eu am copil mic, Din această cauză doriți căldură? Da, da, dacă nu am fi avut, anii trecuți în noiembrie nouă ne era bine, nu mă grăbeam, dar acum, până acum a fost soare, era bine, la noi apartamentul nu este spre soare și este foarte frig, doresc să fie conectată căldura, noi deja așteptăm. Înțeleg că prețurile vor fi cosmice în acest an, dar numai să nu ne îmbolnăvim.”

,,Desigur mai repede, deja este frig și înghețuri au fost, în apartamente este frig, sunt 14-15 grade, Chișinăul e mai la sud, acolo temperatura ziua e cu vreo 2 grade mai cald, dar o dat căldură.”

Prețul mare însă la căldură îi sperie pe oameni. Aceștia spun că nu știu cum vor achita facturile.

,,Este atât de frig precum în frigider, doriți să fie căldura? Dorim, dar nu știm cât vom achita, anul trecut achitam câte o mie, două mii, dar anul acesta nu știu.”

,,Desigur că dorim mai repede să dea căldura, dar să fie mai ieftină, pentru-că pensia este foarte mică. Afară nu este foarte frig, dar în apartament apare umezeala, 20 de grade, dar omul îngeață. Frig, frig, dacă ne-ați fi văzut cum ne îmbrăcăm și dormim îmbrăcați, pentru-că este frig.”

,,Desigur, cine are nevoie, copii, bătrâni, dar noi puțin mai așteptăm.”

Chiar dacă de luni vor fi conectate instituțiile de învățământ și cele medicale, blocurile locative încă nu vor avea căldură. Potrivit autorităților, agentul termic va fi livrat doar în blocurile cu asociații, unde există cereri de la locatari.

NICOLAI GRIGORISIN, primarul mun. Bălți: ,,În privința începerii sezonului de încălzire, important este, în primul rând vor fi conectate Spitalul Republican Bălți, mai departe la aceeași etapă vom conecta școlile, așa cum copii acum sun în vacanță, dar de luni revin la ore, pentru a fi confortabil pentru copii noștri, școlile au prioritate și grădinițele noastre, astăzi grădinițele care sunt în gestiunea Cet-Nord, ele sunt gata pentru a fi conectate, gândesc că în acest weekend le vom conecta. Dacă asociația Gospodăria Locativ Comunală dorește conectarea Cet Nord, ei depun cerere la Cet Nord și îi conectează, dar astăzi este dilemă, deoarece cineva dorește conectarea la căldură, iar cineva.”

În acest sezon, locuitorii municipiului Bălți vor achita 3052 de lei pentru o Gcal. Asta după ce la sfârșitul lunii septembrie, ANRE a decis majorarea tarifului cu 937 de lei față de anul trecut.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 59%
Vânt 10 km/h NE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
15°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%