26°C
Cer senin
Top știri

Debutul Cupei Mondiale din Qatar se apropie cu pași repezi

Patru jucători vor bifa a cincea Cupă Mondială din carieră. Doar alți patru fotbaliști au mai atins această bornă. Mai sunt puțin peste trei zile până la meciul de deschidere dintre țara gazdă, Qatar, și Ecuador, transmite jurnal.md

Așadar, Lionel Messi (Argentina), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Andres Guardado (36 de ani) și Guillermo Ochoa (Mexic) sunt jucătorii care vor urca pe același piedestal cu alți patru jucători ai fotbalului mondial.

Doar Antonio Carbajal, Rafael Marquez (ambii din Mexic), Lothar Matthaus (Germania) și Gianluigi Buffon (Italia) au mai fost prezenți la cinci ediții ale Cupei Mondiale.

Dintre aceștia, Gianluigi Buffon a evoluat doar la patru ediții din cele cinci. În Franța 1998, pe atunci în vârstă de 20 de ani, nu a putut apăra înaintea mai experimentaților Francesco Toldo și Gianluca Pagliuca.

Un alt fotbalist care ar fi putut ajunge la cinci ediții de Cupă Mondială, în această ediție, este Sergio Ramos. Spaniolul s-a aflat în lotul lărgit al lui Luis Enrique, însă a renunțat la acesta în ultimul moment.

Fundașul celor de la Paris Saint-Germain a fost și el prezent la Cupele Mondiale din 2006, 2010, 2014 și 2018.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 26°C
Umiditate 28%
Vânt 15 km/h N
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
24°C
0%
Vin
25°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
31°C
0%
Lun
33°C
0%