Apa bună a ajuns în fiecare gospodărie din Edineț. Astăzi, în municipiu a avut loc inaugurarea rețelei de apeduct reabilitată și extinsă cu suportul Uniunii Europene. Costul total al proiectului este de 58,70 milioane de lei dintre care 50,70 milioane de lei au fost acordați de Uniunea Europeană și 8 mln lei au fost contribuția locală.
Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în Republica Moldova: „Noi suntem bucuroși că proiectul a fost susținut și de autoritățile locale. 13% din toată suma a fost contribuția locală. Cred că acest aport este important atât financiar, cât și social. Acest lucru demonstrează că proiectul este important pentru oraș.”
Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț: „Am revitalizat o parte bună din Edineț, au beneficiat peste 18 mii de cetățeni ai Edinețului, iar indirect a beneficiat și orașul Cupcini prin revitalizarea unui traseu central, aproape 3000 de familii nemijlocit li s-a tras până la poartă, apă curată fiecăruia.”
Cetățenii spun că după ani de așteptare, în sfârșit se pot bucura de apă curată și de calitate.
„Este foarte important, pentru că avem acum o apă calitativă, care într-adevăr, lumea este foarte bucuroasă pentru proiectul dat, care a fost implementat la noi în Edineț.”
„Foarte mare importanță are, dacă lumea are apă mai curată, mai bună, înseamnă că e cel mai bine, le mulțumim.”
„Cetățenii municipiului Edineț, aveau nevoie de o apă potabilă, de calitate. Până acum mă foloseam de apa din fântână, știind ce indicatori de calitate sunt la apa din fântâni, vă dați seama că am așteptat într-adevăr foarte mult acest proiect.”
„De unde luați apa până acuma? De la robinet. Și cum era calitatea? Foarte rea, nici nu puteai să speli, nu puteai, rufele erau negre. Dar acum o frumusețe extraordinară.”
Unul dintre beneficiarii proiectului este și Venedict Ceban. De acum, acesta nu va mai fi nevoit să aducă apa de la o fântână din municipiu.
Venedict Ceban, locuitor al municipiului Edineț: „Noi suntem tare mulțumiți că s-a efectuat proiectul acesta. Nu pot să spun de calitatea aceea, nu era calitate, era prost de tot. Des era murdară, nu era potabilă, nu era normală. Eu am fântână la fiica peste drum și luam de acolo apă.”
Lucrările de renovare au fost implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Pe lângă rețeaua de apeduct, în oraș în curând va fi construită și o nouă stație de tratare a apei.
Maria Prisacari, director ADR NORD: „Acum urmează, în cadrul unui nou proiect să fie făcută și stația de tratare. Într-un consorțiu mai larg, dintre mai multe instituții ale statului, ca să facem acest sistem până la urmă. Astfel ca apa care vine de la Prut să fie de calitate înaltă.”
Grație acestui proiect, la Edineț a fost reabilitată și extinsă o rețea de 34 km de apeduct, care, prin cele 2.778 de conexiuni, asigură cu apă potabilă sigură 18.235 de locuitori ai orașului, fără întreruperi.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.