14°C
Cer senin
Top știri

Creștinii ortodocşi de stil vechi intră în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Creștinii ortodocşi de stil vechi intră în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Creştinii ortodocşi de stil vechi intră de astăzi, 15 iunie, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în popor numit și Postul Sâmpetrului.

Postul este rânduit în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la un an la altul, în funcție de data sărbătorii pascale. Acesta poate varia între 28 de zile, atunci când Paștele nimerește pe 4 aprilie, până în situația în care poate fi desființat, atunci când Paștele prăznuit după 1 mai.

Timp de câteva săptămâni, creștinii nu vor putea consuma carne, ouă și lactate, iar în zilele de sâmbătă şi duminică vor avea dezlegare la peşte.

Potrivit tradițiilor, în această această perioadă se curăță fântânile şi se stropeasc frunzarii, puşi la porţi sau în case de Duminica Mare.

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. În acest an, el se încheie la data de 12 iulie.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 85%
Vânt 13 km/h SE
Presiune 1012 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
22°C
0%
Lun
15°C
44%
Mar
13°C
0%
Mie
14°C
0%
Joi
14°C
0%