9°C
Cer senin
Top știri

Rusia este exclusă anul acesta de la ceremoniile de comemorare de la Auschwitz

Oficialii ruşi nu au fost invitaţi la ceremoniile de marcare a celei de-a 78-a aniversări de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului nazist Auschwitz-Birkenau, ca urmare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei, scrie hotnews.ro

„În contextul agresiunii împotriva unei Ucraine libere şi independente, reprezentanţii Federaţiei Ruse nu au fost invitaţi să participe la marcarea din acest an a aniversării eliberării Auschwitzului”, care urmează să aibă loc vineri, a declarat purtător de cuvânt al muzeului.

Până în prezent, Rusia a participat întotdeauna la ceremoniile care se desfăşoară anual pe 27 ianuarie, iar reprezentantul său avea o intervenţie în cadrul ceremoniei principale.

Potrivit directorului muzeului, istoricul Piotr Cywinski, era evident că nu putea „semna nicio scrisoare adresată ambasadorului rus pe tonul unei invitaţii”, în contextul conflictului.

„Sper că aceasta se va schimba în viitor, dar avem un drum lung de parcurs. (…) Rusia va avea nevoie de un timp extrem de lung şi de o introspecţie foarte profundă după acest conflict pentru a reveni în saloanele lumii civilizate”.

În ziua în care Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, muzeul a calificat atacul rusesc drept „un act de barbarie”.

„Acest act de barbarie va fi judecat de istorie, iar autorii săi – trebuie să sperăm – de către Curtea Internaţională de Justiţie”, a indicat muzeul pe Twitter.

Construit în Polonia ocupată, Auschwitz-Birkenau este simbolul genocidului comis de Germania nazistă împotriva a şase milioane de evrei europeni, dintre care un milion au murit în lagăr între 1940 şi 1945, alături de peste 100.000 de ne-evrei.

Lagărul unde au pierit aproximativ 80.000 de polonezi ne-evrei, 25.000 de romi şi 20.000 de soldaţi sovietici, a fost eliberat de Armata Roşie pe 27 ianuarie 1945.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 8°C
Umiditate 89%
Vânt 10 km/h NV
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
15°C
11%
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
20°C
0%