Trei bărbați de 18, 22 și 36 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce ar fi furat arbori decorativi din sectorul Centru al capitalei.
Potrivit poliției, suspecții sunt originari din Hîncești, Călărași și Chișinău. Aceștia au sustras plantele în sumă de 21.000 de lei, ca ulterior să obțină un profit din vânzarea lor.
Plantele furate au fost depistate de polițiști la domiciliul unuia dintre bănuiți. În cadrul perchezițiilor a fost găsită și o pungă cu droguri, care a fost expediată la centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP.
Potrivit oamenilor legii, bărbații au fost anterior judecați pentru furt și circulaţie ilegală a drogurilor.