Modernizarea și dezvoltarea învățământului superior din Republica Moldova este una dintre prioritățile Ministerului Educației. Despre dotarea universităților cu tehnologii inovative care vor spori eficiența învățământului în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova” a vorbit Ministrul Educației, Anatolie Topală în cadrul unei vizite la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.
În cadrul acestui proiect, Colegiul Pedagogic „Ion Creangă” a primit un grant în valoare de 461.700 euro.
ANATOLIE TOPALĂ, Ministru al Educației și Cercetării, „Acum suntem în proces de elaborare cu echipa băncii, a unui nou proiect pentru învățământul general, în valoare de 40 de milioane de dolari, care ne propunem de asemenea să îmbunătățim calitatea pregătirii resursei umane, dotării în instituții, alte activități necesare pentru a îmbunătăți în primul rând formarea continuă a cadrelor didactice, ne propunem să instituim mentoratul, care iarăși vine în sprijinul cadrelor didactice.”
Administrația USARB recunoaște că acest proiect este extrem de important întrucât are o serie de beneficii pentru studenții care aleg să își continue studiile în Republica Moldova.
NATALIA GAȘIȚOI, rector USARB, „Studenții, cei care sunt din Republica Moldova vor avea principalul beneficiu de a rămâne aici acasă și a avea acces la studii racordat la standardele Uniunii Europene. Grație stagiilor de formare și modernizare conținuturilor, conținutul programului de formare va fi similar cu cel din Uniunea Europeană. Pentru tineri obținerea unei profesii a viitorului aici acasă.”
VALENTINA PRIȚCAN, prorector USARB, „Ca și impact al acestui proiect îmi doresc, fiindcă aici o să implicăm toată comunitatea. Aceasta înseamnă catedre de profil, noi ne-am focalizat pe nevoile lor ca și cadre didactice, ca și studenți și ne dorim ca să se implice enorm, evident că Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, este o universitate cu tradiții, este axată pe cultura calității, pe promovarea excelenței a competitivității și unica universitate din zona de nord.”
În Republica Moldova sunt 16 Universități de Stat și 9 Universități private.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

