14°C
Cer senin
Top știri

Un program de dezvoltare, o nouă șansă pentru municipiul Bălți. Acesta urmează a fi examinat și de Guvern

Un program investițional pentru următorii cinci ani ar putea da un nou impuls dezvoltării municipiului Bălți. Acesta a fost aprobat la nivel regional, urmând să fie examinat și de Guvern, notează europaliberă.org.

Anterior, au fost selectate șase orașe din R. Moldova, pentru a le transforma în „poli de dezvoltare” regională – Cahul, Comrat, Ungheni, Orhei, Soroca și Edineț. Orașul Bălți nu a devenit parte a acestui program pentru că, spune Maria Prisacari, în urma unei analize s-a ajuns la concluzia că investițiile nu ar fi fost suficiente pentru asigurarea unor transformări vizibile și calitative. De aceea, s-a decis că Bălțiul are nevoie de un program de dezvoltare separat, program care a fost elaborat de ADR Nord cu susținerea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR). Acesta ar urma să ajungă pentru aprobare la Guvern, deoarece „este o prioritate” a Guvernului și a MIDR.

„Sperăm că odată ce va exista un astfel de program de investiții, vom putea veni cu anumite intervenții țintite pentru a dezvolta acest oraș”, spune Maria Prisacari.

Anterior, experții în domeniul dezvoltării regionale au estimat că mun. Bălți ar avea nevoie de circa 4 miliarde de lei pentru ca să poată atinge un ritm de dezvoltare apropiat celui al Chișinăului. Actualele tempouri de dezvoltare ale orașului Bălți sunt, în unele cazuri, la capitolul social-economic, mai lente decât în unele centre raionale. Și asta în situația în care Bălțiul totalizează, în prezent, circa 16% din populația regiunii, 36% din toate întreprinderile din regiune fiind amplasate în „Capitala de nord”.

Programul Național de accelerare a dezvoltării mun. Bălți în calitate de pol de dezvoltare (2023-2027) își propune o serie de obiective axate, în special, pe infrastructură, modernizarea urbanistică și creșterea economică. Între altele, programul își propune ca țintă extinderea rețelelor de apă-canalizare în Bălți la cel puțin 80% pentru alimentarea cu apă și până la minimum 75% pentru canalizare. Un alt obiectiv este îmbunătățirea mobilității urbane și a calității infrastructurii de acces naționale și internaționale, și implementarea unor proiecte de eficiență energetică și de protecție a mediului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: Radio Europa Liberă Moldova

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 78%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
23°C
0%
Mar
33°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
25°C
0%