24°C
Cer fragmentat
Top știri

Un profesor din Edineț a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru comiterea a 23 de infracțiuni sexuale

Un bărbat de 48 de ani, din raionul Edineț, a fost recunoscut vinovat de comiterea a 7 episoade de viol, 8 episoade de acțiuni violente cu caracter sexual și 8 episoade de acțiuni perverse, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 25 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, informează Procuratura Generală.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, precum și cu titlu de cheltuieli judiciare, a sumei de peste 250 000 de lei.

Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2017-2022, inculpatul, care lucra în calitate de profesor de muzică în raionul Edineț, a comis, atât în biroul de serviciu, cât și la domiciliul acestuia, acțiuni prejudiciabile ce atentează la inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală și sănătatea a șapte victime minore.

Bărbatul a pledat nevinovat.

În privința acestuia, a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
24 °C
Cer fragmentat Simte ca 24°C
Umiditate 44%
Vânt 17 km/h N
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
24°C
0%
Joi
27°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
28°C
0%
Dum
31°C
0%