Drama familiei campionului Valerian Răilean tamponat mortal de o mașină și încercările părinților să-și apere copii de soarta nemiloasă

Citește și:

Familia Coșcodan, care recent și-a pierdut copilul de 12 ani într-un grav accident de circulație, a mai îngropat încă doi copii. După ce primii doi copii ai familiei au decedat, părinții au decis să le dea numele de familie a mamei, Răilean pentru a-i apăra de soarta necruțătoare. Din nefericire, asta nu l-a scăpat pe Valerian de deces. Deși s-a născut sănătos, în data de 21 februarie, băiatul, fiind ciclist profesionist și deplasându-se împreună cu un coleg pe un traseu în apropiere de Stăuceni, a fost lovit mortal de o mașină. Despre drama familiei sale și încercările disperate de a-și apăra copiii, Alexandru Coșcodan a relatat în cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, citat de ea.md.

Alexandru Coșcodan: „ Pierzând doi copii în viața noastră. Ciprian Roman s-a născut în 2006, a decedat la o lună de zile. Maria s-a născut în 2002, a decedat la vârsta de 18 ani, în 2020. Și, vă dați seama, am vrut și noi copiii sănătoși, am mers și la mănăstiri, am mers și la medici, ne-am tratat câțiva ani ca să se nască Valerian în familia nostră. După asta s-a născut și Sofia în 2013. Și am făcut schimbarea asta cu scopul, poate cuiva i se va părea banal, sau nu știu, ridicol. Dar, știți, frica asta care intră în oase după pierderea copilului deja îți schimbă radical gândirea și viziunea asupra vieții. Aceasta a fost o tentativă să scăpăm de ghinion, în popor se mai spune de blesteme. Am făcut absolut tot, schimbarea numelui copiilor nu ne-a ajutat“, a spus tatăl ciclistului decedat în accident.

Din cei patru copii, în viață a rămas doar fetița Sofia.

- Advertisement -

Amintim că în data de 21 februarie, doi ciclişti, ambii minori, care se deplasau regulamentar, au fost loviţi de o maşină în apropierea comunei Stăuceni.

Ambii copii au ajuns la spital în stare gravă. Valerian Railean, campionul Moldovei la ciclism junior, a fost internat la reanimare, unde a decedat  câteva zile mai târziu. Şoferul de 48 de ani care a lovit cicliştii avea permisul de conducere suspendat încă din anul 2020. Faptul că urcase la volan deși nu avea voie este anchetat într-un episod aparte, a declarat procurorul pe caz.

La moment, bărbatul se află în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între trei și șapte ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de accidentarea copiilor. Acuzatorul Gheorghe Bivol a mai precizat că șoferul își recunoaște vina, dar nu colaborează cu ancheta și nici nu oferă declarații.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md