12°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Persoanele care trebuie să evite consumul de bere

Anumite persoane nu ar trebui să bea bere niciodată. Iată despre cine este vorba și de ce trebuie să evite această băutură.

Berea este obţinută prin fermentarea incompletă a extractului apos de malţ de orz cu adaos de hamei şi este considerată una dintre cele mai vechi şi mai iubite băuturi din istorie. După cum raportează Eat This Not That, există totuşi şase grupuri de persoane care nu ar trebui să bea bere sau ar trebui să reducă la minimum consumul acestei băuturi, iar experţii susţin că există motive întemeiate pentru a face acest lucru, transmite dcnews.ro.

Aceste grupuri includ:

– persoanele cu diabet sau prediabet;

– cele care încearcă să slăbească sau sunt supraponderale;

– cei care au intoleranţă la gluten;

– persoanele cu sindrom de colon iritabil;

– persoanele care au ficat bolnav sau gras.

După cum explică medicii, berea poate agrava şi mai mult problemele de sănătate existente ale acestor persoane. Specialiştii recomandă ca şi persoanele sănătoase să consume bere cu moderaţie, ca de altfel şi alte băuturi alcoolice.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 91%
Vânt 12 km/h NE
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
13°C
20%
Mie
12°C
0%
Joi
12°C
0%
Vin
12°C
0%
Sâm
11°C
0%