9°C
Cer senin
Top știri

Cum scoatem viermii din cireşe. Este foarte simplu şi rapid

Ţi-ai umplut un castron cu cireşe delicioase, însă ţi-a pierit imediat pofta atunci când ai văzut că au viermi în ele? Soluţia este una simplă. Durează doar câteva minute şi îţi va permite să te bucuri apoi în linişte de fructele tale preferate.

Printre fructele preferate ale acestei perioade se numără, fără îndoială, cireşele.

Însă nimic nu poate fi mai dezgustător pentru unele persoane decât să ajungă acasă, după ce au cheltuit bani frumoşi pe cireşele din piaţă sau din supermarket, doar pentru a vedea că fructele pe care le-au cumpărat au viermi în ele.

Cireşele cu viermi, un semn că nu sunt pline de pesticide

Totuşi, nu este un lucru rău, pentru că este un semn că acele cireşe nu au fost stropite cu prea multe pesticide. În plus, există un truc foarte simplu pentru a scăpa rapid de acei viermi.

Aceşti viermi apar din cauza muştei cireşelor, o insectă din familia Tephrididae, care îşi depune ouăle pe fructe înainte ca acestea să se coacă.

Când viermii ies din ouă, ei intră în cireşe pe la coadă şi se hrănesc apoi cu pulpa fructului. Din fericire, cireşele de mai nu au foarte mulţi viermi, pentru că aceştia încă nu au eclozat sau pur şi simplu sunt prea mici pentru a fi văzuţi.

Cum scăpăm de viermii din cireşe fără prea multe bătăi de cap?

Metoda este foarte simplă şi rapidă. Tot ce trebuie să faceţi este să scoateţi mai întâi sâmburii cireşelor şi apoi să scufundaţi fructele într-un castron plin cu apă rece. Viermii vor ieşi imediat la suprafaţă, iar cireşele vor putea fi mâncate apoi fără probleme.

Alte recomandări vorbesc despre o soluţie de apă cu sare. Cireşele se vor ţine acolo timp de 5 minute, iar apoi se spală bine înainte de consum.

O altă variantă este să adăugaţi un pic de oţet în apă (o lingura la doi litri de apă, mai exact), însă nu uitaţi să clătiţi bine cireşele la final, înainte de a le mânca.

Cum să menţii cireşele proaspete pentru ia mult timp?

Un alt secret legat de cireşe vă învaţă cum să le păstraţi proaspete acasă pentru cât mai mult timp.

Spălați bine cireșele sub un jet de apă rece, până când eliminaţi toate impurități sau reziduuri.

Apoi, amestecați o lingură de bicarbonat de sodiu și patru căni de apă rece într-un castron și amestecați până când bicarbonatul de dizolvă complet.

Puneţi apoi cireşele în acel castron, complet acoperite de apă, lăsându-le acolo timp de 10 minute.

La final, scoateți cireșele din amestec și spălați-le foarte bine cu apă curată, uscaţi-le foarte bine cu prosoape de hârtie, pentru a scăpa de umezeală.

Fructele se vor aşeza într-un vas închis ermetic sau acoperite cu o folie de plastic și vor fi băgate în frigider, unde vor rămâne astfel proaspete pentru mai multe zile.

SURSA: MYBUSINESS.MD

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 86%
Vânt 12 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
13°C
89%
Mie
15°C
97%
Joi
13°C
20%
Vin
18°C
0%
Sâm
14°C
94%