Peste 1 260 de unități de sânge și plasmă au fost recoltate de Ziua Donatorului

Citește și:

Peste 1 260 de unități de sânge și plasmă au fost recoltate în urma acțiunii de donare a sângelui „Donează sânge, salvează vieți!”, care a fost organizată la data de 14 iunie, când este marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, anunță Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, potrivit ipn.md.

„Sângele donat este un dar neprețuit pentru numeroasele persoane care luptă pentru a vedea răsăritul de soare, care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un transplant de organe”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Anterior, ministra sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că pe parcursul unui an se înregistrează peste 120 de mii de transfuzii de sânge, pentru care e nevoie de minim 70 de mii de oameni. Datorită donatorilor voluntari de sânge și componente sanguine, Republica Moldova poate spune că deține rezerva necesară de sânge pentru a interveni în orice situație de risc în care e nevoie de sânge.

- Advertisement -

Pot dona sânge persoanele care au atins vârsta de 18 ani, au peste 50 de kilograme și au o stare de sănătate bună.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...
  sursa: cursbnm.md