19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Opt zile de grevă pe Aeroportul Gatwick din Marea Britanie. Wizz Air, printre companiile afectate

Din cauza unor nemulțumiri legate de salarii, aproape 1.000 de muncitori de la Aeroportul Gatwick din Marea Britanie se vor afla, între 28 iulie și 8 august, în grevă, ceea ce ar putea face ca zborurile să fie afectate, scrie antena3.ro

Cei 950 de lucrători care vor intra în grevă reprezintă mai mult de jumătate din personalul de handling la sol de la Gatwick, a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului Unite.

Aceștia vor intra în grevă de vineri, 28 iulie, până marți, 1 august, și apoi din nou de vineri, 4 august, până marți, 8 august.

Printre companiile aeriene care vor fi afectate se numără British Airways, EasyJet, Ryanair, Ryanair, Tui, Westjet și Wizz, a precizat sindicatul.

Impactul acțiunii este incert, deși Unite a declarat că perturbările, întârzierile și anulările sunt „inevitabile”.

Personalul care va intra în grevă nu aparține Aeroportului Gatwick, ci firmelor ASC, Menzies Aviation, GGS și DHL Services, care furnizează servicii pentru marile companii aeriene, inclusiv servicii de handling la sol, de manipulare a bagajelor și de înregistrare.

Purtătorii de cuvânt de la DHL și GGS au declarat că negociază cu sindicatul Unite pentru o soluție.

Cei mai mulți dintre lucrători câștigă sub 12 lire sterline pe oră, în ciuda faptului că îndeplinesc roluri extrem de solicitante și esențiale pentru siguranță, a precizat Unite.

„În timpul pandemiei, multe companii de la aeroportul Gatwick au făcut concedieri pe scară largă și au redus salariile și condițiile de muncă ale personalului rămas”, a adăugat sindicatul.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 19°C
Umiditate 43%
Vânt 5 km/h SE
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
19°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%