19°C
Cer fragmentat
Top știri

/FOTO/ Grav accident în raionul Râșcani. Un tânăr a murit, iar altul a ajuns la spital

/FOTO/ Grav accident în raionul Râșcani. Un tânăr a murit, iar altul a ajuns la spital

Un tânăr de numai 17 ani a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu și s-a inversat. Conducătorul auto era în stare de ebrietate.

Accidentul s-a produs în această dimineață, 22 august, în jurul orei 6.00, pe traseul secundar dintre satele Recea și Aluniș din raionul Râșcani.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 22 ani, cu toții originari din satul Aluniș, se întorceau acasă cu automobilul. La volanul mijlocului de transport, se afla persoana în vârstă de 22 ani. Aceasta, fiind în stare de ebrietate, la un moment dat a pierdut controlul supra volanului și a derapat de pe traseu, inversându-se.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Râșcani, Ina Moscaliuc, a cumunicat pentru TVN.md, că în urma impactului, tânărul de 17 ani s-a stins din viață până la venirea medicilor, iar conducătorul auto a fost trnsportat la spitalul raional.

Oamenii legii stabilesc în continuare toate circumstanțele producerii accidentului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

Foto: IP Râșcani

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer fragmentat Simte ca 19°C
Umiditate 48%
Vânt 2 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
35°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
26°C
0%
Sâm
29°C
0%