10°C
Câțiva nori
Top știri

/VIDEO/ „Marea Moldovei” de la Costești. Unde se odihnesc vara aceasta moldovenii

De când nu mai au acces la litoralul Mării Negre din Ucraina,  moldovenii aleg să se odihnească în țară. Una din destinațiile cele mai populare, mai ales pentru locutorii din nordul țării este lacul de acumulare Costești Stânca, numit de localnici și „marea din Moldova”. Și pentru că există cerere în zonă s-au deschis mai multe pensiuni, iar cei care preferă să se odihnească în cort au locuri numai bune pentru camping. 

Deși recunosc că infrastructura din zonă lasă de dorit, cei care aleg să vină în Costești sau Duruitoarea Vechi o fac pentru priveliștea frumoasă a naturii.

„ Condițiile în mediul natural și armonios, cu natură vie și peisaje frumoase este ceea ce iubește fiecare. Am ales această locație din recomandările pe care le-am văzut în mediul online. Evident că aceste locații sunt tentante, dacă vorbim de Turcia, Bulgaria și alte țări, însă nu trebuie să uităm că și în Moldova noastră sunt peisaje destul de frumoase, unde turiștii își pot crea amintiri de nedescris.”

„Sunt și locuri de cazare și de odihnă, în privința turismului avem de toate. Trebuie să ne promovăm mai întâi și apoi încetul cu încetul, sunt și la noi locuri frumoase, se poate de venit.”

„ Sunt locuri foarte deosebite, frumoase, îmi place aici. – Dumneavoastră de unde ați venit? – Eu din Chișinău. Se merită, eu cred că se merită. -Ar putea aceste locuri să concureze cu Turcia, Bulgaria, locațiile turistice arhi cunoscute? – Pentru că sunt ale noastre, cred că da.”

Această zonă este interesantă și pentru turiștii care vor să descopere stâncile și peșterile din Moldova.

NICOLAE MOSCALU, proprietarul unei pensiuni: „ Aici se află cea mai veche așezare umană din spațiul românesc sau cel puțin una dintre cele mai vechi așezări umane, este Grota de la Duruitoarea Veche, care datează cu o vârstă de pete 250 de mii de ani. Avem Defileul – un monument al naturii deosebit, care este foarte interesant, cu foarte mari plăceri pentru turiștii care vin aici. Totodată este și Lacul de acumulare Costești – marea Moldovei, cel mai mare lac de acumulare.”

Pentru confortul turiștilor, în Duruitoarea Veche s-au construit mai multe pensiuni.

NICOLAE MOSCALU: „Încă nu sunt amenajate locurile necesare pentru turiști, încă nu sunt toate condițiile, dar oricum, pentru turiștii care ar dori odihnă extremală, astăzi condițiile sunt foarte avantajoase.Anul acesta sau la anul se vor deschide încă vreo 4-5 pensiuni în această zonă. Deja este un lucru care ar atrage turiștii să vină din an în an tot mai mulți”.

În medie, în fiecare weekend pe malul Prutului din Duruitoarea Veche se odihnesc câte 7000 de oameni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Câțiva nori Simte ca 9°C
Umiditate 86%
Vânt 8 km/h V
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
15°C
11%
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
20°C
0%